Agroturismul din România, împreună cu promovarea patrimoniului rural, a beneficiat de o nouă legislație, propusă de liberalul Marcel Vela.
Începând cu anul 1997, migrarea între sate și orașe a suferit modificări semnificative în România.Până în acel moment, oamenii se mutau din mediul rural în cel urban, atrași de planurile de industrializare ale regimului socialist și, ulterior, de oportunitățile economice apărute după 1990.
Citește și: George Simion, la mitingul din București pentru Călin Georgescu
Întoarcerea la viața de la țară
Odată cu relaxarea planurilor de administrare centralizată, mișcarea populației s-a reglat natural.Urbanul atrage pe cei care caută cariere și succes financiar, în timp ce satul îi primește pe cei care s-au întors, fie că sunt tineri pensionari, fie că sunt marginali care consumă resursele statului.
Statisticienii observă o preponderență a celor care aleg să părăsească orașul pentru viața la țară, ceea ce este considerat „nefirească”.Totuși, întoarcerea în sat poate fi o alegere firească pentru cei care caută să refacă legături cu familia și natura.
Este crucial ca acest mod de viață să fie recunoscut de către autorități.De-a lungul istoriei, elitele din România au considerat satul ca un fundament identitar, însă politica statului s-a concentrat pe urbanizare.Totuși, România continuă să fie țara cu cea mai mare proporție de locuitori din zone rurale în Uniunea Europeană, aproape jumătate din populație trăind în sate.
În acest context, administrațiile locale caută soluții pentru a atrage familii care să reînvie comunitățile mici.Renașterea satelor, cum ar fi cazul Richiș din județul Sibiu, ilustrează potențialul acestor locuri abandonate, care pot deveni atractive pentru o nouă populație sătească internațională.