ro Economia României a înregistrat o scădere de peste 1% în primul trimestru al anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor provizorii anunțate de Institutul Național de Statistică.
Potrivit specialiștilor, fondurile europene continuă să fie principalul factor de creștere, însă șansele de recuperare a scăderii economice până la sfârșitul anului sunt reduse.
Experții atrag atenția că neîndeplinirea reformelor și ratările în accesarea fondurilor prevăzute în buget pot afecta și ratingul de țară.
Ce indică datele provizorii despre evoluția PIB-ului în 2026.
Institutul Național de Statistică a anunțat că Produsul Intern Brut (PIB) în primele trei luni ale anului a fost cu aproximativ două miliarde de lei mai mare decât estimările anterioare, însă procentual, PIB-ul a rămas neschimbat față de trimestrul anterior, în timp ce față de primul trimestru din 2025 a înregistrat o scădere de 1,2%.
Citește articolul complet pe România Expres
Deschide articolul →