Mii de turiști au participat la primul Carnaval în Cetate din Sighișoara, iar hotelurile au fost aproape pline

Andrei Popescu · România Expres

Primul Carnaval în Cetate din Sighișoara s-a desfășurat pe durata a cinci zile, atrăgând mii de vizitatori din întreaga țară.

Evenimentul a inclus concerte, activități pentru toate vârstele și spectacole stradale, menite să pună în valoare frumusețea și tradițiile orașului.

Oaspeții au apreciat atmosfera de poveste creată de artiști și animatori stradali, care au animat centrul istoric.

Un turist a spus că „suntem doi bibliotecari, am venit să răspundem oamenilor din cetatea Sighișoarei importanța cititului.

Un alt vizitator, din Hunedoara, a menționat că „e foarte frumos, mai ales pentru copii, să vizităm, suntem într-un trip.

Citește articolul complet pe România Expres

Deschide articolul →