Sportivii români au reușit, sâmbătă, șase noi calificări în finalele Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică pentru cadeți și juniori de la Pamplona, după cele șapte de vineri.
În competițiile pentru cadeți, în proba de trio, Diana-Ioana David, Sara-Andreea Avram și Amalia Iancu au obținut a doua notă (17,750), asigurându-și astfel prezența în finală.
Radu-Ștefan Perețeanu, Ilinca Goncear și Mara Vintilă au avut a treia notă (17,450).
La proba de dans aerobic, echipa formată din Mara Vintilă, Raisa Bologa, Rebecca Deca, Mara-Teodora Vlad, Iris Apostol, Iris Ionescu, Antonia Ispas și Antonia Popescu s-a clasat pe ultimul loc în calificări, cu 14,900 puncte.
La juniori, perechea formată din David Marin și Smaranda Geamănu s-a calificat în finală cu a șaptea notă (18,050).
Citește articolul complet pe România Expres
Deschide articolul →