Șase țări UE cer reducerea bugetului cu sute de miliarde de euro, Germania susține austeritatea

Mihai Georgescu · România Expres

ro Șase țări ale Uniunii Europene, contribuabili mari la bugetul blocului comunitar, au solicitat joi reducerea cu sute de miliarde de euro a planului financiar pentru perioada 2028-2034.

Aceste state, printre care se numără Germania, Danemarca, Țările de Jos, Austria, Finlanda și Suedia, au transmis o declarație comună în care cer o ajustare "echilibrată" a bugetului propus de Comisia Europeană.

Declarația a fost făcută în contextul în care negocierile pentru aprobarea bugetului multianual sunt în plină desfășurare, iar liderii europeni urmăresc să finalizeze acordul până la sfârșitul anului.

Cancelarul Friedrich Merz a găzduit joi întâlnirea la Berlin, în timp ce președintele Consiliului European, Antonio Costa, efectuează un turneu în capitalele UE pentru a sprijini negocierile.

Ce solicită cele șase țări în privința bugetului UE.

Citește articolul complet pe România Expres

Deschide articolul →