Sursă: Hotnews.ro
Într-un scenariu ipotetic, cercetătorii estimează că oamenii ar putea trăi până la 146-194 de ani dacă toate mecanismele reversibile ale îmbătrânirii ar fi eliminate. Totuși, mutațiile genetice acumulate în celule limitează această durată, chiar și în condiții ideale.
Citește și: Cercetătorii dezvoltă proteza moleculară pentru recuperarea vederii nevăzătorilor
Studiul, publicat în luna iunie 2026 în revista npj Aging, a fost realizat de o echipă de cercetători de la Institutul Skoltech și AIRI din Rusia. Ei au construit un model matematic complex pentru a estima impactul mutațiilor somatice asupra duratei de viață.
De ce mutațiile genetice limitează speranța de viață?
Mutațiile somatice sunt modificări ale ADN-ului apărute aleatoriu în celulele organismului, care afectează țesuturile, dar nu sunt transmise urmașilor. Acestea se acumulează lent și constant, fiind cauzate de diviziunea celulară, metabolism sau factori de mediu.
- Celulele musculare ale inimii și neuronii sunt cele mai vulnerabile, deoarece se regenerează foarte puțin sau deloc.
- Modificările genetice afectează în special țesuturile care nu se reînnoiesc, precum cele ale inimii și creierului.
- Chiar și cele mai avansate terapii antiîmbătrânire nu pot corecta aceste mutații, deoarece nu există încă o tehnologie eficientă de identificare și reparare a tuturor mutațiilor acumulate.
Ce impact are această vulnerabilitate asupra speranței de viață?
Modelul matematic arată că, dacă toate cauzele îmbătrânirii ar fi eliminate, durata mediană de viață a unui organism ipotetic nu ar depăși 1.759 de ani. În realitate, însă, mutațiile somatice reduc această speranță la circa 156 de ani, din cauza deteriorării țesuturilor care nu se regenerează.
Concluzia cercetătorilor este că mutațiile genetice reprezintă un factor limitativ major pentru longevitate, chiar și în condiții ideale. În prezent, nu există terapii capabile să controleze complet aceste modificări genetice, ceea ce explică de ce oamenii nu pot atinge vârsta de 200 de ani.
Astfel, în ciuda rezistenței ficatului și a altor mecanisme biologice, vulnerabilitatea genetică continuă să limiteze durata de viață umană, fiind un obstacol major în atingerea unei longevități extreme.